E necesară suplimentarea cu seleniu?

 Seleniul este toxic în cantități mari, dar este necesar pentru funcţia celulară, fiind un antioxidant.    Seleniul joacă un rol important în funcţionarea tiroidei şi în fiecare celulă care utilizează hormon tiroidian, și poate inhiba boala Hashimotos, în care organismul își atacă propriile celule. O reducere cu 21% a acestor anticorpi se produces la aportul alimentar de 0,2 mg de seleniu.

 Seleniul provine din nuci, cereale, carne, ciuperci, peşte, ouă. În ordinea descrescătoare a concentraţiei, niveluri ridicate sunt, de asemenea, în rinichi, ton, crab şi homar.

Corpul uman conţine 13 - 20 mg.

 Anumite specii de plante sunt considerate indicatori ai conţinutului ridicat de seleniu din sol: Astragalus, Stanleya sp.,  Xylorhiza și Oonopsis.

Deşi seleniu este un element esenţial, acesta este toxic dacă e luat în exces.  

 Simptomele selenozei includ un miros de usturoi în respiraţie, tulburări gastro-intestinale, căderea părului, oboseală, iritabilitate şi leziuni neurologice; în cazuri extreme, poate duce la ciroză, edem pulmonar, moarte. 

 Deficienţa este rară la persoanele sănătoase, bine hrănite. Ea poate apărea la pacienţii ce au compromisă funcţia intestinală, la persoanele de peste 90de ani, la persoanelor hrănite cu produse alimentare crescuteîn sol cu deficit de seleniu.

 Există interacţiuni între seleniu şi alte elemente nutritive, cum ar fi iodul şi vitamina E. 

Mai multe studii au sugerat o posibila legatura intre deficienta de seleniu si cancer.  Un studiu  a  demonstrat o influență in cancerul pulmonar, colorectal şi de prostată.

 Dozele mici de suplimente ( 120 mg de acid ascorbic, 30 mg de vitamina E, 6 mg de beta-caroten, 100 micrograme de seleniu şi 20 mg de zinc) au dus la o reducere de 30% a incidenţei cancerului şi o reducere de 37% a mortalităţii, la bărbaţi, dar nu s-a obţinut niciun rezultat semnificativ la femei. 

Scortisoara vindeca diabetul?

Scorţişoara este considerată de ceva timp un remediu pentru diabet zaharat. Pe Internet şi în publicatii de medicină complementară este propagată ideea că, fără nici o restricţie, scorţişoara vindeca diabetul.

Prof. Rüdiger Landgraf, de la Fundaţia pentru diabet din Dusseldorf: "In forumuri on-line, scorţişoara este subiectul unor dezbateri aprinse, legate de miracolul prin care vindecă diabetul. Sunt indicate scorţişoara, ceaiul verde, ciupercile japoneze. Dar nu sunt încă există studii care să demonstreze efectele pozitive. Legat de scortisoară, nu este nici o recomandare privind doza. Scortisoara poate deteriora permanent ficatul şi chiar creşte riscul de cancer ".

Un posibil efect de scădere a glicemiei, cu scorţişoară, în stadiile incipiente ale diabetului zaharat este controversat, în medicina modernă. Într-un studiu pilot, s-a observat eficacitatea unor doze mai mari de scortisoara (1-6 grame) asupra zaharul uidin sange si nivelulului de grăsimi din sânge. Prin urmare, o posibilă reducere a glicemiei, a trigliceridelor, a colesterolului total si LDL, s-a observat. Într-un alt studiu pe 79 de pacienţi, a fost o reducere a nivelului de glucoză din sânge, dar nu curentă . Există însă dovezi experimentale şi clinice ale eficacităţii de scorţişoarei. Wikipedia despre acest lucru:

"În scortisoara - în special în scorţişoara Cassia, mai puţin costisitoare ( numită scorţişoară Chineză) - se găseşte cumarină dăunătoare. Cumarina poate da dureri de cap, leziuni hepatice, inflamaţia ficatului şi, după cum s-a menţionati, chiar şi în cancer, dar la doze foarte mari.
În "Ghidul de fitoterapie" (2007), Heinz Schilcher / Susanne Kammerer / Tancred Wegener:
" Ca supliment alimentar pentru dieta in diabet zaharat, numai extractele apoase de Ceylon ar trebui să fie utilizate. "

În "Ghidul de Fitoterapie" mai este o recomandată prudenţa.

Foarte important în articolul privind www.welt.de mi se pare următorul mesaj:
"În loc să spere în vindecări miraculoase, cu suplimente alimentare, diabeticii ar trebui să facă în mod regulat sport. Mersul pe jos, jogging, ciclism sau inot. "

Feniculul şi posibilele efecte cancerigene

Datorită eficacităţii sale şi siguranţei, feniculul este indicat în tratamentul tulburărilor tractului digestiv, la sugari şi copii în special.
Ceaiurile testate în ultimii ani, spune prof. Dr. Reinhard Saller, de la Institutul de Medicina Naturală de la Universitatea din Zurich, se pot folosi fără grijă.
Feniculul (Foeniculum vulgare) este o plantă folosită în medicina germană din sec. al 16-lea, fiind descrisă de Caspar Bauhin de la Basel (1560 - 1624) sau de Leonhart Fuchs (1501 - 1566). Utilizarea acestuia în afecţiuni ale tractului digestiv si tractulului respirator era cunoscută, dar feniculul era numit şi "planta femeilor”, folosit în tratamentul tulburărilor menstruale, amenoree, pentru secreţia de lapte. De asemenea, pe plan extern, a fost folosit într-o gamă largă de afecţiuni oculare, având un efect pronunţat anti-inflamator.
În trecut, seminţele de fenicul având un efect estrogen, au fost cazuri în care fetiţele au prezentat dezvoltarea timpurie a sânilor. Analiza acestor cazuri a arătat că era vorba de doze neobişnuit de mari, luate pe perioadă lungă, de mai multe ori pe zi (de la peste patru luni la doi ani), fiind vorba de consumul de ceai de fenicul. După stoparea consumului, simptomele s-au atenuat.
O serie de studii pe animale au fost făcute de Institutul Federal German, pentru evaluarea riscurilor, pornind de la premisa că seminţele de fenicul ar fi cancerigene, eventual genotoxice (mutagene). O discuţie similară a fost în EMEA (Agenţia Europeană pentru Medicamente), care a aprobat folosirea feniculului doar pentru copiii de peste patru ani.
"Estragolul se găseşte şi în uleiul esenţial al multor alte plante, cum ar fi tarhon, busuioc, anason. Acestea nu ar trebui eliminate complet din bucătărie noastre, spune Prof. Saller. În cadrul anchetei legate de hepatokanzerogenen (provocarea cancerului de ficat) de către estragol, un efect genotoxic a fost detectat doar la o doză de 2 g / kg. Dozele mici nu au avut nici un risc genotoxic."

În viaţa reală, un om consumă fenicul, busuioc anason sau amestecuri din mai multe substanţe. Extractele de fructe de fenicul conţin o serie de ingrediente antioxidante care sunt considerate carczinomprotective (protejează împotriva tumorilor). Mai mult decât atât, s-a demonstrat că anetolul, principala componentă a uleiului esenţial, are efect anti-oxidativ, anti-inflamatoriu şi anti-cancerigen. Spre deosebire de uleiul esential de fenicul, care este contraindicat la persoanele cu predispoziţie la epilepsie, la sugari şi copii mici, ceaiul de fenicul, pentru sugari şi copii mici, a fost confirmat ca bun, prin studii experimentale şi clinice.

Despre scorţişoară

Conţinutul de cumarina din scorţişoară variază foarte mult

Cumarina este considerată potenţial dăunătoare pentru ficat şi se găseşte în scorţişoară. Oamenii de ştiinţă germani au arătat că, de fapt, conţinutul de cumarină din scorţişoară variază foarte mult, chiar dacă este recoltată de la acelaşi copac.
Scorţişoara este scoarţa uscată a unor copaci indigeni din Asia, în principal. Există deosebiri, în funcţie de specie şi originea copacului, cum ar fi scortisoara Ceylon (Cinnamomun verum) şi scorţişoara Cassia (Cinnamomum aromaticum). Cumarina poate apărea în două tipuri de scorţişoară. În scorţişoară Cassia, conţinutul de cumarină este, de obicei, mult mai mare. Scorţişoara Cassia conţine cumarină de până la 18 ori mai mult decât scorţişoara Ceylon. Când scortişoara e pudră, diferenţa este chiar mai mare aici, scorţişoara Ceylon conţinând cumarină mai mult de 63 de ori. Acest lucru a fost descoperit făcându-se analiza produselor din 91 de magazine germane.

La fiecare dintre probe de Cassia, au existat fluctuaţii puternice. Analiza arată că există diferenţe nu numai de la copac la copac, dar şi în probele de la acelaşi copac. Alte studii arată că această substanţă poate fi redusă prin cultivarea selectivă a conţinutului de cumarină din scorţişoară Cassia.

Institutul Federal pentru evaluarea riscurilor : cumarina poate conduce, la persoanele sensibile, chiar şi dacă ia doze mici, la afectarea ficatului. Cu toate acestea, prudenţa este justificată, iar experţii recomanda a se consuma alimentele care conţin scorţişoară cu moderatie.

Fitoterapia în bolile tractului digestiv

Fitoterapia are o lungă tradiţie în tratarea tulburărilor gastro-intestinale.
Ce facem dacă avem:

Anorexie
Se are în vedere stimularea secreţiei de sucuri gastrice si sucuri digestive, cu plante amare.
Mulţi compuşi amari sunt labili de căldură, prin urmare, plantele respective se vor opări foarte puţin sau se vor macera la rece. Se bea ceai cu o jumătate de oră înainte de masă, din:
- pelin (Artemisia absinthium)
- Tintaura (Centaurium erythraea)
- Ghinţură (Gentiana lutea)
- Coada soricelului (Achillea millefolium), care, în plus, ajută digestia şi calmează crampele

- Cicoare

- Frunze de anghinare (Cynara scolymus)
- rădacina de papadie (Taraxacum officinale)
Crampe, Balonare
Plantele folosite se numesc carminative. În principal, e vorba de anason, chimen, seminţe de fenicul şi mărar.

frunze de menta (Mentha piperita folium)
roiniţa (Melissa folium)
Antispastice
flori de musetel (Matricaria flos)

Gastrite şi ulcere stomacale
Se aleg plante mucilaginoase şi anti-inflamatorii
- rădăcina de nalbă (Althaea radix)
- nalbă (Malva sylvestris, Malva Folium)
- seminţe de in
Pentru efect anti-inflamator şi antispasmodic - musetel
Radacina de lemn dulce (radix liquiritiae) acţionează simultan asupra mucoasei de protecţie, este anti-inflamatorie şi antiseptică pentru Helicobacter.

Constipaţie
- Seminţe de in (zdrobite)
- Psyllium
- Tărâţe de grâu
- Fibre de fructe
Laxativele puternice pot irita intestinul şi au un efect de antiabsorbtie. Luate pe termen lung, apare riscul de pierdere de potasiu, de aceea recomandăm laxativele puternice pentru constipaţie acută, pentru câteva zile. Aceste laxative mai puternice includ:
- Rădăcină Rubarbă
- coaja de arin american (mai eficient)
- Fructe Senna (Cassia senna)
- Aloe (extract) (Aloe vera)
Posibilele efecte adverse: dezechilibru electrolitic, crampe, dureri de stomac, albuminurie.
Contraindicatii - în bolile inflamatorii de stomac şi intestine, sarcina, lactaţie, la copiii sub 12 ani şi în caz dureri abdominale din cauza necunoscuta.

Diaree acută (diaree)
În caz de diaree sunt folosite plante medicinale care conţin tanin, pentru a stopa pierderea de lichid.
- Ceai verde sau ceai negru
- Afine sau suc de afine
- Pectinele, cum ar fi mere rase
- Banane, morcovi

Boli inflamatorii intestinale
Fitoterapia are aici doar un rol minor.
Cu efecte anti-inflamatorii se folosesc:
- Tămâie (Boswellia serrata)
- Mir (Myrrha)
- Psyllium (Plantago psyllium)
În funcţie de simptome, se mai iau afine, ghimbir - pentru greaţa, şofran de India (curcumă).

Greaţă şi vărsături
Greaţa cauzată de insuficienţă hepatică şi disfuncţia vezicii biliare este sensibilă la musetel, menta si frunze de anghinare.

Afecţiuni biliare
Colereticele cresc sinteza şi secreţia de bilă în ficat. Colechineticele
cresc fluxul bilei, din vezica biliară.
- Frunze de anghinare (Cynara folium)
- Curcuma (turmeric)
- Papadia - plantă şi rădăcină (Taraxaci herba / radix)
- Rostopasca (Chelidonii herba)
Cel mai puternic efect anti-spasmodic îl are rostopasca, cele mai bun colagog e
şofranul, dar şi curcuma şi ridichile.

Boli hepatice
Armurariu (Silybum marianum) - Silimarina este utilizaăt ca agent de protecţie chiar şi în intoxicaţiile cu ciuperci otrăvitoare, ca Amanita.
În hepatita acută (inflamarea ficatului), armurariu e inadecvat.
- frunze de anghinare.