"Și Dumnezeu a zis: Iată că vă dau orice plantă, aceasta este hrana voastră."

Translate
26 februarie 2024
Virușii pot creşte tensiunea arterială
Cercetatori de la Centrul Medical Beth Israel, din Statele Unite ale Americii, afirmă că acesta ar creşte tensiunea arterială cu 30 la sută, la cei infectaţi. Riscul de atac de cord este crescut, de acest virus.
De reținut că putem afla dacă suntem infectați cu CMV, prin solicitarea unei analize de sânge.
Prin atac de cord, accident vascular cerebral şi boli circulatorii, dispar multe vieţi în fiecare an și milioane de persoane trăiesc cu boli cardiace coronariene, caz în care muşchiul inimii este ireversibil deteriorat de înfundarea arterelor.
Noile descoperiri sugerează că un simplu medicament antiviral poate preveni bolile cardiovasculare, la mii de oameni, salvând multe vieţi.
Dr Clyde Crumpacker, care a condus cercetarea, a declarat: "CMV a condus la o creştere a tensiunii arteriale şi, în combinaţie cu un colesterol crescut, infecţia a indus anchilozarea arterelor. Asta creşte riscul bolilor de inimă și de accident vascular cerebral. "
Cercetătorii cred că acum ştiu de ce virusul daunează vaselor sanguine. Când CMV infectează celulele din pereţii vasului de sânge, poate provoca o inflamaţie cronică.
Pe parcursul anilor, acest fel de inflamaţie poate provoca îngroșarea arterelor, ce ajung să fie căptuşite cu depozite de grăsime, și de aici - creşterea tensiunii arteriale şi a riscului de atac de cord.
CMV, cu toate acestea, nu provoaca inflamaţii ale arterelor la toată lumea. În fapt, în multe cazuri, cei infectaţi cu virusul nu prezintă semne de inflamare arterială.
Dr Jane Flemming spune că: "Se pare că oamenii respectivi sunt mult mai sensibili la inflamaţie decât alții, că au o predispoziţie pentru inflamaţia arterială. Aceasta poate fi rezultatul dietei, stilului de viaţă sau stării sistemului imunitar. Cei cu boli cronice inflamatorii, cum ar fi scleroza în placi sau alergii, de exemplu, sunt mai predispusi la inflamaţii, în general. "
Dr Flemming mai spune că, pentru protecţia cardiovasculară, să se consume anumite alimente, cum ar fi fructe şi legume proaspete, şi peşte gras - toate au un efect anti-inflamator în corp.
Dar Jeremy Pearson, director asociat medical la British Heart Foundation, avertizează că aceste concluzii sunt provizorii: "Ştim că există o legătură între anumite infecţii virale, ateroscleroză şi un risc crescut de boli cardiovasculare", afirmă el. "Oamenii de ştiinţă de la University College London au confirmat deja că virușii pot declanşa eliberarea de molecule inflamatorii, care afectează pereţii arteriali. Mai multe investigații ar fi necesare, pentru ca medicamentele antivirale să fie considerate un tratament pentru bolile cardiace," a adăugat el.
Nu uitați: Un pahar de vin pe zi poate înlătura riscul.
1 mai 2012
Studii privind îmbătrânirea prematură și bolile cardiace
Copiii cu progerie (simptomul îmbătrânirii premature), în cea mai mare parte mor în primii ani de adolescenta, de atac de cord sau accident vascular cerebral. Persoanele cu distrofie musculara (AD-EDMD) sufera de slăbiciune musculară şi de cardiomiopatie, un tip de boală de inimă care slabeste si mareste muschiul inimii, ceea ce face dificilă pomparea sângelui şi conduce la insuficienta cardiaca.
Oamenii de stiinta au vrut sa investigheze daca SUN1 are vreo implicare în bolile cauzate de mutatii ale Lamin A și SUN1. Prin inactivarea SUN1 şi reducerea SUN1, oamenii de stiinta au observat că durata de viaţă pentru progerie şi AD-EDMD s-a dublat şi respectiv triplat.
"Noi de fapt, ne aşteptam ca reducerea de Sun1 să înrăutăţească bolile şi să ducă la moarte mai repede, dar, surprinzator, am observat contrariul. ", a declarat Abdul Rafidah Mutalif, unul dintre principalii autori ai acestei lucrări.
Prof. Colin Stewart, Investigator la IMB, a spus că "în special, muşchiul inimii la soareci a fost restaurat la funcţionarea normală – aproape - şi funcţia cardiacă s-a îmbunătăţit, atunci când nivelurile de SUN1 au fost reduse. Mutatiile in Lamin A sunt frecvent raportate ca o cauză a bolilor de inima, mai ales în caz de cardiomiopatii ereditare. Acest lucru deschide posibilitatea ca reducerea de SUN1 să ajute în alte forme de boli de inima. Suntem foarte încântaţi de această descoperire şi aşteptăm cu nerăbdare să continue realizarea acestor studii care ar putea duce la dezvoltarea de noi tratamente pentru bolile de inima. "
18 noiembrie 2011
O halbă de bere sau un pahar de vin pe zi vă pot apăra de litiază biliară
Alte studii au demonstrat și riscuri mai scăzute de atac de cord sau de accident vascular cerebral.
Dr. Andrew Hart, de la Universitatea East Anglia, a declarat că un nou studiu permite acum medicilor să recomande, pentru evitarea litiazei, consumul de alcool, desigur, în cantități mici.
Echipa lui a examinat obiceiurile alimentare a 25 639 de oameni, timp de 10 ani, timp în care 267 de pacienţi au dezvoltat litiază biliară.
Rezultatele au arătat că aceia care consumă două unităţi de alcool pe zi au avut o reducere cu o treime a riscului de a dezvolta pietre. Două unităţi înseamnă o halbă de bere, o sticlă medie de vin sau un whisky dublu, dar aceste doze sunt totuși cam mari.
Pentru fiecare unitate de alcool consumată, pe săptămână, sansele de a dezvolta pietre sau nisip la fiere au scăzut cu trei la sută.
Dr. Hart, lector superior în gastroenterologie la UEA din Norwich, a declarat că aceste rezultate reprezintă un pas important spre a găsi o modalitate de a opri formarea litiazei.
El a mai spus că încă nu s-a înţeles de ce cantităţile mici de alcool protejează împotriva litiazei.
" După ce vom examina toate elementele legate de dezvoltarea bolii, acum în studiu în Marea Britanie, inclusiv dietă, exerciţii, greutate corporală şi aportul de alcool, von putea avea o înţelegere exactă a ceea ce provoacă pietrele şi cum să le prevenim."
Pietrele la fiere sunt în general mici și se dezvoltă în vezica biliară - un sac în formă de pară, situat sub ficat, în dreptul abdomenului superior. Aceste pietre blochează fluxul bilei, în intestin.
Bila ajută organismul să digere grăsimile, se face în ficat şi se stochează în vezică, până când organismul are nevoie de ea. În cazul în care lichidul din bilă conţine prea mult colesterol, săruri de bilă sau bilirubină, aceste substanțe se pot întări şi așa se formează pietrele.
Pietrele pot bloca calea bilei spre intestin, boală care este dureroasă şi fără o intervenţie chirurgicală poate duce la deces sau la leziuni ale ficatului şi pancreasului.
Luna trecuta, un studiu a susţinut că o jumătate de pahar de vin pe zi înseamnă un plus de patru ani la durata de viață.
Vinul este asociat cu un risc mai mic de deces cauzat de boli de inimă şi accident vascular cerebral - probabil datorită unei creşteri a colesterolului bun și o reducere a coagulării sângelui.
Dar cu prudență, fără a se depăși doza indicată, pentru că dependența de alcool duce la cancer şi ciroză hepatică.
29 iulie 2011
Consumul de cafea reduce riscul de cancer la ficat
Un studiu italian cu privire la efectele cauzate de consumul de cafea asupra incidenţei carcinomului hepatocelular (HCC) a început acum 5 ani.
Utilizarea a două ceşti de cafea pe zi, în ultimii zece ani, a redus cu 20 la sută riscul de carcinom hepatocelular. La trei-patru cești de cafea, reducerea a fost de 60 la sută, la cinci sau mai multe cești - de 70 la sută.
Rămâne încă neclar modul în care se ajunge la acest efect pozitiv.
Dar cum să bei atâta cafea? Eu, din cauza hipertensiunii, nu pot bea decât decofeinizată.
17 noiembrie 2010
Vitaminele din grupul B pot încetini agravarea bolii Alzheimer
Aproximativ 1 din 6 persoane de peste 70 de ani are probleme cu memoria, cu limbajul sau alte funcţii mentale. Jumătate din cei cu insuficienţă dezvoltă demenţă, în special Alzheimer.
Vitaminele B6 si B12, precum si acidul folic, un aminoacid numit homocisteina, ne pot ajuta. Persoanele cu niveluri mai ridicate de homocisteină în sânge sunt protejate - potrivit unui studiu publicat în PLoS One, o publicatie a Public Library of Science (organizaţie non-profit cu sediul în San Francisco).
"Cercetari suplimentare sunt necesare, înainte de a putea recomanda un supliment pentru boli neurogenerative, cum ar fi Alzheimer", a declarat Chris Kennard, preşedinte al Medical Research Council's Neurosciences.
Iată că studiul de la Oxford a inclus 168 persoane cu vârsta de cel puţin 70 de ani, cu probleme de memorie uşoară. Jumătate dintre aceştia au luat doze mari de vitamina B, timp de doi ani, iar restul au primit un medicament placebo. Cercetatorii au cuantificat boala cu ajutorul imagisticii prin rezonanţă magnetică, pentru a măsura viteza cu care creierul s-a redus, pe parcursul studiului. Cei care au luat acid folic, vitamina B6 şi B12, au creierele mai reduse cu 0.76 la sută pe an, în medie, în timp ce cei cu placebo au avut o rată a atrofierii creierului de 1,08 la sută.
16 septembrie 2010
Ciupercile magice, benefice pentru pacienţii cu cancer
O singură doză poate îmbunătăţi starea pacienţilor pentru şase luni, ceea ce le va permite să-şi petreacă ultimele zile în pace.
Un studiu pilot care a implicat 12 pacienţi, cu vârste 36 - 58 de ani, cu cancer în stadiu avansat, a monitorizat anxietatea lor. Fiecare pacient a trecut prin doua sesiuni, una in care a luat drogul şi alta în care a luat medicamente placebo.
Cercetările efectuate privind drogurile psihedelice folosite de tineri în anii 1950 şi '60 "a fost un punct de plecare.
Aceste tipuri de pacienţi, în mod normal, nu răspund bine la tratamentul psihologic.
Psilocibina este ilegală şi inclusă în aceeaşi clasă de droguri ca și LSD si heroina.
9 septembrie 2010
Barbatii sunt mai expuși decât femeile la probleme de memorie
Deficitul cognitiv lejer poate duce la boala lui Alzheimer. Noua cercetare a descoperit ca insuficienţa uşoară cognitivă este de 1,5 ori mai frecventă la barbați decât la femei, conform cercetatorului Ronald Petersen, director la Clinica Mayo pentru boala lui Alzheimer. Dacă aceste rezultate sunt confirmate de alte studii, înseamnă că factorii legaţi de sex joacă un rol important în această boală. Bărbații cunosc declinul cognitiv mai devreme în viaţă, dar treptat, în timp ce femeile își pot pierde memoria la o vârstă mai înaintată, dar mai rapid.
Un alt studiu recent a relevat faptul că lectura şi exersarea creierului pot întârzia declinul cognitiv, dar odată instalată demenţa, va progresa în general repede, de aceea e important să fie amânată.
Aproape 14 procente din cei testați au avut insuficienţă cognitivă ușoară. Un alt procent de 10 la sută au avut demenţă sau pierderi a funcţiei cognitive, de cele mai multe ori cauzate de boala Alzheimer. Pe sexe, 19 la sută dintre bărbaţi au avut insuficienţă cognitive, comparativ cu 14 la sută dintre femei.
Oamenii din studiu aveau cu un nivel scăzut de educaţie. Cei care nu au fost niciodată căsătoriţi au avut rate mai ridicate a deficitului cognitiv decât cei care s-au căsătorit. De asemenea, boala este mai rară la persoanele cu studii superioare.
3 iulie 2010
Despre bioenergie și kinetoterapie, cu Liviu Gașpar și Ilie Onu
3 iunie 2010
O simplă analiză de sânge poate depista cancerul cu şase ani înainte de a se dezvolta o tumoare
O simplă analiză de sânge poate depista cancerul cu şase ani înainte de formare unei tumori. Acesta va fi disponibil in Marea Britanie, anul viitor. Dr. Brainchild, un specialist in cancer de la Universitatea Nottingham, afirma ca aceast aanaliza ar fi foarte utila in special entru depistarea timpurie a tumorilor pulmonare şi de sân - boli care fac 50.000 de victime, anual.
Depistarea cancerului inprimele faze, atunci când este uşor de a tratat, ar putea salva mii de vieţi .
Testul Oncimmume preia semnele unui cancer, atunci cand acesta "germineaza" în sânge. Semnalele sunt generate de sistemul imunitar si pot fi detectate cu cinci ani înainte de aparitia unui cancer.
Profesorul John Robertson, specialist in cancer de sân, a declarat: "Suntem pe cale sa înţelegem carcinogeneza, într-un mod pe care nu l-am mai văzut pina acum. si anume, de a vedea care sunt proteinele ce evolueaza greşit şi modul în care raspunde sistemul imunitar.
Testul de depistare precoce a cancerului pulmonar este deja în uz în SUA, iar în Marea Britanie, în prima jumătate a anului 2011.
3 martie 2010
Pamantul se transforma?
Omenirea este tot mai ingrijorata de catastrofele tot mai mari la care asista, in intervale scurte de ani.
In Chile a mai fost un cutremur mare in anul 1960 si se crede ca acest citremur ar fi fost rezultatul retentiei de energie ramasa in urma unui cutremur cu magnitudinea de 9.5, care a lovit Chile în 1960.La fel, si cutremurul din 26 decembrie 2004, cu magnitudinea 9.0 , din Sumatra, a fost urmată de un cutremur de magnitudinea 8.7 , in 28 martie 2005.
Cutremurul de sâmbătă din Chile a fost atât de puternic încât a modificat axa Pământului si s-a scurtat durata zilei - a anuntat NASA.
Prin accelerarea rotatiei Pamantului, o zi s-a scurtat cu 1.26 milionime de secundă, iar cutremur din decembrie 2004 a scurtat durata zilei cu 6,8 milionime de secundă.
Cutremurul din Chile a mutat axa Pamantului cu aproximativ trei - opt centimetri.
De asemenea, o parte din masa Pamantului a fost redistribuita, în timpul cutremurului Chile, care a fost un cutremur de tracţiune. Stratul de rocă de pe placa tectonica s-a miscat usor în jos, spre interiorul Pământului.
Alte tipuri de cutremure, cum ar fi cele orizontale de alunecare, în care două plăci orizontale aluneca una peste alta, nu afectează rotatia Pamantului.
Si erupţiile vulcanice sau mareele pot avea astfel de efecte.
17 aprilie 2009
Meloterapie: sunetele placute fac bine inimii
Dacă aveţi probleme cardiace, ascultati cantece suave
Muzica influenteaza ritmul respiraţiei şi al tensiunii arteriale - comunica Temple University, in urma a 23 studii. Raportul, publicat în cel mai recent numar al Cochrane Library, a constatat că se remarca mari efecte liniştitoare atunci când aceşti pacienţi au ales ei insisi piesele, comparativ cu cei care au ascultat muzica selectată de către cercetători.
"Oamenii vor selecta muzica in functie de ce le place, in general cu un tempo lent, care sa relaxeze.", a declarat cercetătorul Joke Bradt, director adjunct la Centrul de Cercetare de la Temple University.
S-au tinut sub observatie 1461 de pacienţi cu boli coronariene, iar un terapeut in meloterapie a fost consultat pentru a oferi piesele muzicale. Personal, am scapat poate si de la moarte sau de la o cadere grava (nu pot sti) cand, dupa vreo 5 zile de criza cardiaca, am ascultat, ca un dar Dumnezeiesc, tot Oratoriul Mesia, si am revenit la viata.