Viata pamânteasca îi este data omului sa-si pregateasca vesnicia. (...) Viata de aici este doar o scoala în pregatirea noastra pentru viata vesnica. (Nicodim, Patriarhul României)
Aici veti găsi o mare parte din materialele apărute în revista Viata. Veţi găsi în cadrul unei pagini toate materialele apărute în legatură cu tema respectivă și informarea va fi mai simplă; sperăm să vă fim de folos, cu adevărat.

Faceți căutări pe acest blog

29 august 2009

Calea cerului din Kogaionon

Dupa cum se stie, în operele scriitorilor antici greci si latini, informatiile despre daco-geti sunt rare si fragmentare, iar ei însisi n-au lasat, cel putin din cât se cunoaste pâna acum, nimic scris despre civilizatia lor. In aceste conditii, este dificila reconstituirea universului lor spiritual, multe dintre aspectele acestuia ramânând în domeniul ipoteticului. Cu toate acestea, datorita originalitatii conceptiilor lor morale si religioase, conceptii care au stârnit intersul filozofilor, istoricilor, geografilor, medicilor si poetilor antici, informatiile referitoare la acestea sunt cele mai numeroase si se explica de ce, dupa cum afirma V. Pârvan (1926), " antichitatea recunostea unanim adânca religiozitate a getilor."

In acest context, una dintre cele mai valoroase informatii privind religia daco-getilor o gasim la Strabon (Geographia,VII,3,5), care, dupa ce mentiona ca Zamolxis, la început mare preot si apoi zeu suprem, traia într-o pestera inaccesibila altora ssi ca, anual, venea la el regele, pentru sfat de taina, referindu-se la muntele pe care acesta traia, consemna: "pâna si muntele (cu pestera) a fost socotit sfânt si asa îl si numesc. Numele lui este COGAIONON, la fel ca al râului care curge pe lânga el."
Plasarea zeilor celesti pe vârful muntilor era un fapt obisnuit si la traci, fra]ii dacilor, dar si la greci, romani si celti, popoare înrudite cu dacii, pentru care muntii erau salasuri ale zeilor, asa cum a fost Olimpul salasul zeilor greci si, mai înainte de acesta, Olimpul "divinilor pelasgi".
Dupa R.Vulcanescu (1985), dacii se urcau pe culmile muntilor pentru a se ruga, pentru a fi mai aproape de cer, în care credeau ca salasuiesc zeii lor, iar incintele sacre de pe crestele muntilor au fost locuri de contact cu divinitatea, asa cum era hieropola de la Gradistea Muncelului.
Credinta într-un zeu celest si apropierea de acesta, prin urcarea rituala a muntilor, a determinat plasarea principalelor hieropole ale dacilor la vârful muntelui, asa cum este cazul Gradi[tei Muncelului, cu renumita Sarmizegetusa, centrul sacru al dacilor, unde au functionat mai multe temple construite din piatra dura de andezit, care a înfruntat, neclintita, peste doua milenii.
Judecând dupa dimensiunile blocurilor de andezit ce alcatuiesc hieropola, perfectiunea cu care au fost lucrate si mai ales dupa distanta si diferenta de nivel fata de locul de unde au fost aduse, realizam importanta sentimentului religios la daci, pentru care nimic nu era prea greu sau imposibil, când era vorba despre religia lor.

Unde se afla Kogaiononul?
Mentionata pentru prima data de Strabon, existenta Kogaiononului ca munte sacru este confirmata si din alte surse antice. Astfel, de la N. Densusianu (1913) aflam ca poetul roman Papinius Statius plasa Muntele Sfânt al dacilor în apropiere de Tapae, din moment ce armatele împaratului Domitian ar fi "alungat dacii de pe crestetul lui". Se stie ca, desi invingatori în luptele din anul 88, de la Tapae, romanii au facut o pace avantajoasa cu dacii. Cât priveste ocuparea ariei sacre de catre romani, avem serioase îndoieli, având în vedere atât stilul exagerat de laudativ al poetului la adresa împaratului, cât si totala tacere a altor izvoare privind acest eveniment, care nu putea ramâne fara rasunet în lumea antica...
Tot din "Dacia preistorica" aflam ca Martial se referea si el la "Muntele cel faimos din ]ara hyperboreilor, unde zeii se legasera, cu juramânt lânga altarul cel mare, sa lupte uniti contra titanilor si unde vechii giganti asaltasera pe zeii olimpici."
Revenind la mentiunea lui Strabon, trebuie sa recunoastem ca elementele de identificare ale muntelui sfânt sunt putine: un râu cu acelasi nume care "curgea pe lânga" munte si existenta unor pe[teri, cât de cât locuibile. Insuficienta reperelor, dar si analiza lor, uneori, superficiala au determinat formularea mai multor ipoteze referitoare la identificarea muntelui sfânt al dacilor cu diferite masive din lantul carpatic. Tinând seama de numarul celor care si-au exprimat opinia în legatura cu amplasarea muntelui sfânt al daco-getilor, se selecteaza trei masive muntoase: Ceahlaul, Gradistea Muncelului si Bucegii.
Primul care a afirmat posibilitatea ca un munte al Moldovei sa fi fost similar Olimpului grecilor a fost domnitorul Dimitrie Cantemir si se referea la Muntele Ceahlau. De asemenea, în anul 1813, Fabre d'Olivet (dupa E.Papu) îl considera pe Orfeu "un pastor, preot si profet" ce locuia în muntii ce "despart Moldova de Transilvania" si ca "Pe versantul moldovenesc al Carpatilor s-a format mai târziu traditia cunoscuta de greci a muntelui Kogaion, adica Ceahlaul." Tot pentru Ceahlau au optat: V. Pârvan (1926), V. Lovinescu (1994) si N. si E. Ticleanu (1999). Dintre cei pentru care muntele sfânt al dacilor ar fi fost în Masivul Bucegi amintim pe N. Densusianu (1913) s pe I. Bucurescu (1997); acesta din urma, pe baza descifrarii unei inscriptii de la Romula, considera ca Sfinxul din Bucegi se afla pe locul unde a fost ucis Orfeu (Koga-I-Ion si Capul Magnificului). Pornind de la existenta hieropolei de la Sarmisegetusa, mai multi autori (H. Daicoviciu, 1972; M. Petrescu-Dâmbovita; P.Tatomirescu, 1997 si altii) si-au exprimat opinia ca Gradistea Muncelului ar fi fost Kogaionon-ul. R.Vulcanescu (1985) aminteste ca dintre "muntii mirifici" ai Daciei, doar trei au avut hieropole: Gradistea Muncelului, Ceahlaul si Muntele Gaina si, prin aceasta, ar putea corespunde Kogaionon-ului. In afara acestora, exista si alte propuneri: Muntele Godeanu (I.Conea, 1937); Vârful Curcubeta din Mun]ii Bihorului (I. Bogdan, 1976); Muntele Gugu din Masivul Godeanu (Berinde si Lugojanu,1984); Vârful lui Patru si chiar Retezatul (I.Vulpe, 1996) si lista nu se opreste aici.
Dacane referim la cel de al doilea indiciu dat de Strabon, si anume prezenta pesterilor, atunci doar Ceahlaul, Bucegii si Gradistea Muncelului întrunesc conditii geologice favorabile formarii acestora; în ceilalti munti citati, alcatuiti exclusiv din sisturi cristaline, pesterile fie ca lipsesc, fie ca sunt mici si accidentale. !n ceea ce ne priveste, pe baza unui numar de rationamente, argumente si descoperiri proprii, toate analizate în cele ce urmeaza, am considerat si încercam sa demonstram ca masivul Ceahlaul are cele mai multe sanse sa corespunda anticului Kogaionon.

Ziua de 6 august (Schimbarea la fata) este preferata de ”piramida”, care se lasa vazuta, in splendoarea sa, de pe varful Toaca, la rasaritul soarelui.

Ghedeonul disimuleaza Kogaiononul
Primul si cel mai important argument pleaca de la însasi numele Cogaionon. Astfel, într-o lucrare anterioara am aratat ca pe platoul superior al Ceahlaului, în partea sa centrala, exista vârful Bâtca Ghedeonului, ori la câteva sute de metri spre est, de sub Piatra Lata din Ghedeon, izvoraste pâraul Ghedeonului, care mai la vale devine Izvorul Muntelui. Ultimul toponim, unicat în Carpati, poate fi citit si ca Izvorul Ghedeonului, tinând seama ca muntele de sub care izvoraste este chiar Bâtca Ghedeonului. Dupa opinia noastra, toate aceste denumiri disimuleaza vechiul nume Kogaionon. In sprijinul acestei ipoteze aducem, în primul rând, legenda lui Ghedeon din Biblie (Judecatorii, 6, 25), conform careia Iahve s-a aratat în vis lui Ghedeon si i-a poruncit sa distruga altarul lui Baal si sa puna în loc altarul sau, cerere îndeplinita întocmai. Apoi, daca ne referim la aspectul Pietrei Late din Ghedeon, nici ca se poate imagina un altar mai frumos, mai ales ca spre apus dispune de un amfiteatru natural constituit de însasi versantul estic al Bâtcii Ghedeonului. În ononimul Bâtca Ghedeonului, remarcam mai întîi originea dacica a cuvântului " bâtca", apoi faptul caa daca numele acesteia ar fi venit, asa cum se afirma, de la numele unui calugar, atunci, conform traditiei din Ceahlau, ar fi trebuit, mai degraba, sa se numeasca " Bâtca lui Ghedeon" si nu Bâtca Ghedeonului, adica tot asa cum sunt alte denumiri - Pestera lui Vucol, Claia lui Miron, Pestera lui Gherman, Pârâul lui Silvestru si multe altele. De asemenea, denumirea Piatra Latadin Ghedeon, care numai de numele unui calugar nu pare a fi legata, si tot a[a toponimul Fundul Ghedeonului, semnificând aria din care izvoraste pârâul cu acelasi nume. Consideram ca o astfel de disimulare a fost facuta cu intentia vadita de a transmite posteritatii ca ktistaii (sacerdoti isihasti) religiei lui Zamolxis au trecut la noua religie crestina si, în deplina cuno[tin]a de cauza, ne-au transmis numele stravechi al muntelui, disimulându-l prin cea mai potrivita legenda biblica. Coexistenta unor elemente ale religiei stravechi, alaturi de elementele ortodoxismului, au fost remarcate înca din secolul al XVII-lea de Dimitrie Cantemir, în "Descrierea Moldovei", în unele locuri ele persistând pâna astazi. In ceea ce priveste prezenta pesterilor, dupa I. Giurgiu (inf.verbala), în Ceahlau se gasesc câteva pesteri, care, a[a cum o demonstreaza si toponimia (vezi exemplele de mai sus ), au servit la adapostirea unor calugari si poate chiar ca lacasuri de cult. In acelasi context, toponimia Ceahlaului este un amestec interesant de denumiri dacice (Bâtca, Brâna,Curmatura, Dochia, Durau, Detunata, Stanile, Lespezi, Piatra, Poiana, etc.) cu denumiri crestine (Toaca, Panaghia, Schitul lui ..., La Scaune, Sahastru etc.). Aceste consideratii toponimice se pot constitui într-un argument de sine statator, întrucât nicaieri pe întinsul Carpatilor, vechile denumiri dacice nu se împletesc atât de bine si de frecvent cu cele crestine.

De la Hierasos la Siret
Alt argument legat de hidronimie se refera la vechea denumire a Siretului, cunoscut în "Geographia" lui Ptolemeu cu numele de Hierasus (adica Sfântul, în limba greaca).
O astfel de denumire, unica în antichitate, presupunea o hierofanie de notorietate în bazinul sau hidrografic ori, dupa opinia noastra, Ceahlaul putea fi aceasta. In acest sens, având în vedere stratificarea hidronimelor si sacralitatea râului Kogaion (Ghedeon), afluent drept al Bistritei, la rândul sau afluent drept al vechiului Hierasos, nu excludem posibilitatea ca numele primului sa se fi extins si asupra celui de al doilea.

Doua miracole: Calea Sacra si Umbra Piramida
Un alt argument si poate cel mai important, dar de data aceasta tinând într-o oarecare masura de miracol, consta în faptul ca în prima decada a lunii august, la rasaritul Soarelui, umbra vârfului piramidal Toaca, combinata cu umbra vârfului Piatra Ciobanului, formeaza, timp de peste 80 de minute, o holograma naturala gigantica, incredibila si terifianta, cu aspect de piramida perfecta, motiv pentru care am denumit-o Umbra Piramida.
Prin unicitate si maretie, Umbra Piramida a constituit, fara îndoiala, din cele mai vechi timpuri, o autentica hierofanie si, dupa opinia noastra, constituie principalul motiv pentru desfasurarea, în timpul aparitiei sale, în prima decada a lunii august, a Sarbatorii Muntelui, o sarbatoare uraniana, cu o vechime posibila mai mare de 5000 de ani, peste care s-a suprapus o sarbatoare crestina.
Un alt fenomen optic cu care debuteaza formarea hologramei naturale a Umbrei Piramida, desi de mai scurta durata, este probabil chiar mai important decât acesta si consta în aparitia, spre vest, pentru câteva minute, a mirificei Cai a Cerului.
Datorita jocului de lumini si umbre din primele minute ale rasaritului, umbra vârfului se proiecteaza pe cer, pierzându-se în adâncimile acestuia, astfel încât pare ca între cer si pamânt s-a deschis un imens si nesfârsit drum întunecat, marginit în stânga de un parapet luminos.
Ori, este sigur ca aceasta sublima cale celesta a fost observata de oamenii muntelui, în special de sacerdoti, din cele mai vechi timpuri.
Interesant este faptul ca, spre est de Ceahlau, pornea asa numita Calea Sacra (v. N. Miulescu, 1978), care ajungea la Cheile Bâcului, în sud-estul orasului Chisinau, de unde continua spre est si era marcata printr-o linie de megaliti amintita si de D. Cantemir în "Descrierea Moldovei", linie ce corespunde cu Exampeos-ul mentionat de Herodot.
Calea Cerului este un fenomen optic de-a dreptul fascinant si absolut unic.
Asa cum am vazut-o, ca un drum întunecat marginit de un parapet luminos, drum al carui vârf se pierdea în infinite inaltimi celeste, Calea Cerului corespunde întru totul "piramidei" mult prea ascutite de pe stema Daciei, publicata în anul 1791 de Ritter Vitezovic si considerata de M. Dogaru ca una dintre stemele Moldovei.
Dupa opinia noastra, prin unicitatea si maretia lor, cele doua fenomene succesive, Calea Cerului si Umbra Piramida au constituit hierofanii de prim ordin, din cele mai vechi timpuri, si pot justifica nu numai Sarbatoarea Muntelui si caracterul de Munte Sfânt al Ceahlaului, dar si Calea Sacra ce pornea de la poalele estice ale muntelui, precum si Exampeos-ul anticilor.

Varful Toaca,posibil arhetip al piramidelor egiptene
Desi tot morfologic, un alt argument se leaga de Vârful Toaca, care reprezinta o piramida cu baza patrata, forma de extrema raritate în natura, cu latura având lungimea dubla fata de piramida lui Keops si cu unghiul pantei vestice cu doar 1 grad diferenta, comparativ cu aceeasi piramida. Sa notam ca, prin alcatuirea vârfului Toaca dintr-un trunchi de piramida acoperit de o piramida tesita, acesta corespunde si cu "Piramida Rombica" din Egipt. Aceste stranii coinciden]e ne-au determinat sa consideram vârful Toaca un posibil arhetip al renumitelor piramide din Egipt, si aceasta cu atât mai mult cu cât, la numai 40 Km N-E de Ceahlau, la Târpesti Neamt, în depozitele culturii Cucuteni
(4 800-3 300 î.H), arheologii au descoperit, incizat în ceramica eneolitica, un motiv unic reprezentând proiectia în plan a unei piramide cu baza patrata si diagonalele si apotemele trasate cu mare precizie. Mentionam ca posibile legaturi cu Egiptul sunt su-gerate si de alte argumente. Astfel, N. Ghinoiu a remarcat ca "Paralelismele spirituale între Egiptul antic si Neoliticul din România sunt evidente." În acelasi context notam ca, despre Egipt, G.Rachet consemneaza "o discontinuitate între paleoliticul egiptean si neolitic" si ca "la nivelul eneoliticului se constata influente asiatice", de unde si preferinta pentru zeul RA.
Recent, J. Deruelle a emis ipoteza plecarii, din spatiul carpato-balcanic, în timpul neoliticului, a unor grupe de populatii de agricultori împreuna cu sacerdotii lor si instalarea acestora în zone similare câmpiii dunarene, cum sunt câmpiile Nilului, Tigrului si Eufratului. Tot a[a, W.Rayan si W. Pitman (1997) identifica si catastrofa geologica care a determinat prabusirea Bosforului, permitând invazia apelor Mediteranei peste cele ale Lacului Euxinic, cu potopul biblic, si sustin catoate popoarele existente la anul 5 200 î.H au migrat din jurul lacului în alte direc]ii si au generat, mai târziu, numeroase popoare sau grupe de popoare, printre care pe asa zisii indo-europeni, dar si pe sumerieni, semiti etc. In acest fel se poate explica si transferul modelului piramidei si a ziguratului din Kogaionon.

Ceahlaul, un gigantic zigurat
Un alt element care asigura unicitatea Ceahlaului printre muntii din jur, si prin aceasta posibila sa hierofanie, îl constituie morfologia muntelui: un zigurat gigantic, cu patru platforme si un vârf piramidal, Toaca, situat excentric. Prin cei 1 907 m ai sai, Ceahlaul se ridica maiestuos ca "un far" (I. Simionescu, 940) deasupra tuturor muntilor din jur, care nu depasesc 1 300 m, pe o raza de peste 60 de Km spre nord si peste 100 Km spre sud. De asemenea, prin numeroasele sale stânci cu aspecte zoomorfe sau antropomorfe, Ceahlaul a stimulat imaginatia locuitorilor de la poalele muntelui si a monahilor ce au vietuit pe coclaurile sale, creatorii unor legende, unele dainuind din vremuri imemorabile. Referindu-se la Ceahlau, I. Simionescu scria: "Pe tot întinsul tarii nu este alt munte mai cunoscut, mai cântat, mai din povesti, sfintit chiar de multimi. Horele din Ceahlau, la 8 august, sunt semnele închinarii catre muntele cu atâtea frumuseti în jurul lui încât putea fi socotit ca sfânt, iar Toaca si Panaghia, ca monolitele orientale înaintea carora se prosternau cei care se închinau Soarelui."
prof. Elena si Nicolae Ticleanu

Un comentariu:

Mariana spunea...

Îmi cer iertare că nu fac referire la articolul postat şi cer permisiunea de a vă face o invitaţie ( ţie şi cititorilor tăi ) la a vă expune părerea despre ce înseamnă prietenia şi ce este un prieten. Pentru o mai bună provocare, reamintesc ceea ce spunea Napoleon Bonaparte şi anume că ,,Nu există prieteni ci doar momente de prietenie..." Vă aştept cu mare drag aici, la Psalmdedor.

Vezi calendarul aztec pentru ziua in curs