Vindecarea bolilor la sfârșit de veac 19

Învățătorul din Bistricioara, în chestionarul înaintat revizoratului școlar Neamț din 1897, arată că amețeala se trata prin rugăciuni, bolile zmeilor cu zmeoaică zburătoare și odolean. Cât privește bolile din blesteme, ele ”se prind atunci când blestemă părinții pe copii, când omul este vinovat și mai ales dacă se blestemă sâmbăta și marțea.”
Bolile provente din ”voința sau din pedeapsa lui Dumnezeu și a Maicii Domnului sunt holera, anghina, ciuma și tot felul de boli grabnice”, iar ca boli molipsitoare enumeră anghina, holera, ciuma, tifosul. O parte din boli erau vindecate de babe doftoroaie, vraci, vrăjitori, cu ” țiglă sau frigare făcută de 7 ferari, se vâră în foc și după ce s-a înroșit se vâră în apă neîncepută, cu care se spală oamenii care suferă acele boli.”
Unele boli se lecuiesc cu următoarele buruieni: cârligâțică, potarcă, lumânărică, săcărică, pentru vătămătură (hernie) și toate bolile de stomac, iar pentru diferite tăeturi - cu pătlagină, pojarniță și fierea pământului.
Cârligățica, potroaca și săcărica se pun în rachiu, pojarnița se pune în untdelemn și se prepară ceea ce se numește unt de pojarniță, iar ferea pănântului și pătlagina prin punerea frunzelor pe rană.”
Pentru tratarea bolilor se făceau și scăldători cu strob de fân, poala sfintei Marii și cătușnica.
Cât privește alifiile folosite, se preparau din frunză de tutun, seu de oaie sau de vacă, piatră vînătă, pentru bube dulci.
Din salcie se prepară o băutură cu vin și apă sau rachiu. Se foloseau aceste băuturi pentru cel perit, adică dureri de gât și nas, pentru reumatism la picioare sau mâini și pentru slăbiciunea generală a corpului.
Cei ce se tratau trebuiau să nu mânânce acru, sărat pipărat și să nu consume alcool.
Mai era și așa-numita tratare cu anumite animale.
Se consemna ”căței la os frânt, broasca la anghine, păianjeni la bășica cea rea și tăieturi, melci la vătămătură, grăsime de urs pentru spăriet, reumatism și pentru îngrășarea copiilor slăbănogi.
Toate aceste doctorii, se menționează în chestionarul amintit, se iau dimineața, cât trebuie, o dată.
Se mai făceau și plasturi din ceapă, sare, sopon, untdelemn, spirt pentru frânturi de oase și scrînteturi, iar pentru răni se lua tămâie albă, sacâz, rășină albă, seu de oaie și seu de vacă și ceară.” Pentru vărsături se folosoeau apă călduță, pentru transpirație -ceai de soc, de romaniță, de tei. Bolnavul nu mănâncă sărat, pipărat, acru, ci numai apă rece.
(Din revista VIAȚA nr. 4, 1995)

Calendar popular pentru luna Decembrie (undrea)

Semne de decembrie

  Perioada sarbatorilor de iarna este una magica, în care se crede ca se deschid cerurile, mai ales în noptile de Craciun si de Anul Nou. De plida, daca intr-o astfel de noapte sfanta este luna plina, inseamna ca anul care vine va fi foarte bun si roditor.  
Perioada de 12 zile dintre Crăciun si dupa Anul Nou reprezinta cele 12 luni ale anului viitor. Astfel, prima zi de Craciun reprezentă luna ianuarie, a doua - februarie si așa mai departe.Vremea din timpul acestor zile corespundea fiecarei luni a anului nou.
Tot cum va fi vremea în anul ce vine se putea afla cu ajutorul cepelor sau a unor bucăți de carbuni. Ghicitul cu ceapă este arhicunsocut: se taie 6 cepe în jumatate, se umplu cu sare si se pun pe o masa sau un pervaz. Lunile anului vor fi ploioase sau secetoase, în functie de câta “apa” a lăsat ceapa, mai multa sau mai putina. 
Cu carbunii se procedeaza astfel: aceștia se pun pe vatră, pana a doua zi, și fiecaruia i se atribuie numele unei cereale. Cereala corespunzatoare carbunelui facut cenusa se va coace bine; carbunele neschimbat indica faptul ca respectiva recolta nu va rodi. Dupa aceste semne, țăranii hotarau ce sa semene si cand sa desfașoare muncile agricole. 
De anul nou, se crede ca obiectul pe care il ții in mana la miezul noptii va indica ce anuma va fi important in anul ce vine.

4 - 5 decembrie – Zilele bubatului 
Femeile nu au voie sa faca prea multa treaba, nici intr-un caz sa coasa, sa teasa sau sa spele rufe. Altfel, copiii lor vor fi bolnavi, mai ales de vărsat. Pentru a-i feri și mai mult de boli, mamele le ung fata cu miere, apoi ii spala cu apa sfintita (în care au spalat mai intai o icoana). Traditia spune ca pruncii nu trebuie sa manance boabe de porumb, fasole sau seminte de dovleac. Tot pentru sanatatea copiilor, se mai obisnuiește sa se dea de pomana turte unse cu miere sau cu dulceata.
   
 4 decembrie – Sfanta Varvara
 Este patroana bolilor copilariei si protectoarea minerilor. In aceasta zi, minerii nu intra deloc in mina, ci petrec, caci se spune ca sfintei ii plac petrecerile si glumele.
Uneori, Sfanta Varvara este reprezentata ca sotie a Sfantului Nicolae, probabil datorita apropierii sarbatorilor.
   
5 decembrie - Sfantul Sava 
Se tine sarbatoare, pentru a feri lumea de varsat. 
 
 6 decembrie - Sfantul Nicolae
De Sfantul Nicolae se tine sarbatoare, in credinta ca, astfel, toti ai casei vor fi feriti de boli, varsat, accidente. In traditia populara, aceasta este prima zi de iarna. Obiceiul darurilor de Sfantul Nicolae este citadin. Asa cum stim cu totii, Sfantul Nicolae este un moș care aduce copiilor daruri, daca acestia au fost cuminti, sau cate o vărguta, celor obraznici. Insa, în traditia populara, Sfântul Nicolae este foarte aproape de Dumnezeu și uneori il insoteste pe pamant. Se crede ca stă in stanga lui Dumnezeu, căci in dreapta stă Sfantul Mihail. Nicolae are sarcina de a păzi soarele, impreuna cu Sfantul Toader. 
Sfantul Nicolae mai este protectorul marinarilor, caci a fost și corabier. De asemenea, tot Sfantul Nicolae ar fi si cel care a oprit ploile, in timpul lui Noe. Tot el este cel care sprijina fetele sărmane.

 12 decembrie – Sfântul Spiridon  
Fereste oamenii de accidente. Este un sfant care face minuni, fiind și protector al ciubotarilor. Dupa credinta populara, pentru a dovedi existența Sfintei Treimi, sfantul a strans caramida în pumn, si atunci focul a urcat la cer, apa a curs pe pămant, iar in mana sa a rămas doar lutul.

20 decembrie – Ignatul 
Sarbatoare ce se tine pentru boli și accidente, iar de catre femeile insarcinate, ca sa nască copii frumosi. Legenda spune ca Ignat era un om care, vrând sa taie porcul, și-a ucis din greseala tatal. Necajit, a plecat in lume; intalnind un preot, acesta l-a sfatuit să faca o luntre cu care să treaca oamenii peste un rau, fara sa le ia vreun ban. Asa a și facut... Iar intr-o noapte, auzind strigate de pe celalalt mal, s-a dus acolo si a gasit doi batrani, Dumnezeu si Sfantul Petru. I-a gazduit în casa sa și le-a povestit necazul si pacatul vieții sale. Ignat avea nevastă si copii si era sarac. Batranii l-au răsplatit, facand sa apara pâine, sub țestul gol. Apoi Dumnezeu i-a cerut sa vina cu ei și astfel Ignat a umblat, cu cei doi, prin lume. Revenind, in cele din urma, la ai sai, acestia erau bogați si sanatosi, deci pacatul ii fusese iertat. 
De aceea, traditional, in aceasta zi se taie porcul, dar și ca o reminescență de pe vremea sacrificiilor de anul nou. Se crede ca în noaptea de dinaintea zilei de Ignat, porcii iși viseaza moartea. Cand se taie porcul, nu trebuie sa asiste oamenii mai miloși, caci porcul moare greu, iar carnea nu mai este buna. 

24 Decembrie - Ajunul Craciunului
 Este vremea colindelor, obicei stravechi. Denumirea de “colindă" provine de la romani, "calendae" fiind primele zile din fiecare luna. Și la romani, de Calendae Ianuarii, incepea noul an administrativ, se faceau urari, cadouri, se ghicea viitorul.
Majoritatea colindelor sunt religioase, amintind de nașterea Domnului: exista si colinde mai “lumești”, amintind de ceea ce isi doreau si urau oamenii pentru anul care vine: recolte bogate, sănatate, casatorii.
 Colinda se cânta mai intai la usa sau la fereastra, apoi se intră in casa, unde se cânta “colinda cea mare". Colindatorii primesc mere, colaci, preparate din carne afumată, rachiu sau vin.
Cele mai multe nunți se faceau în “dulcele Craciunului”, adica între Craciun si postul Pastelui, astfel ca multe colinde contin urări de casatorie. 
Pentru ca urmeaza o perioada în care spiritele mortilor coboara mai des pe pamant, s-a pastrat obiceiul ca, pe masa din ajunul Craciunului, să se puna mâncare de dat de pomana (turte cu sirop de zahăr sau miere și cu nuca sau seminte de canepa, colivă de grau sau alte bucate de post).

 25 decembrie – Craciunul 
Masa de Craciun trebuie sa fie încarcata cu bucate, nelipsind colacii, preparatele din carne de porc, bauturile, din care se ofera musafirilor, colindatorilor, preotului și se trimit la nasi. Mos Crăciun, un mos cu barba alba, vine călare pe un cal alb si schiop. 
Dar legende sunt mai multe. Cea mai raspandita il prezintă ca pe un om bogat, pe care Maica Domnului il roaga s-o primeasca sa nasca. Insa Craciun refuza, dar soția sa, Craciuneasa, nu se indura s-o lase afara, in frig, si o primeste pe Maica Domnului in grajd, ajutand-o sa nasca. Craciun descopera neascultarea sotiei sale și o pedepseste, taindu-i mainile, de la cot. Atunci are loc o minune: Maica Domnului o sfatuieste să isi puna mainile in apa in care a fost scăldat Iisus si acestea se refac. Atunci, Craciun, incredințat ca a avut loc o minune, se creștineaza, fiind primul sfânt, al doilea fiind Sfantul Nicolae. 

  31 Decembrie - Noaptea Anului Nou
Noaptea de Anul Nou a fost mereu una foarte importantă pentru taranul roman. Este momentul in care se ingroapă anul vechi si se naste un Nou An.
 In aceasta noapte, țăranii nu dorm, mai cu seama că se crede ca acela care doarme acum, va fi lenes tot anul. 
Este noaptea in care se mediteaza, au loc ritualuri de gonire a spiritelor, de purificare (se face zgomot, se aprind focuri, se trec vitele prin foc, se arde rașina, oamenii sar peste foc, se ung pragurile cu usturoi, se face galagie pentru a speria duhurile rele).  
Fetele, ca sa-si gaseasca ursitul, in vis, pun busuioc sub pernă. 
In satele de la munte din Moldova se pastreaza obiceiul Vergelului, adica ghicitul norocului pentru anul ce vine. In ajunul Anului Nou, inainte de miezul noptii, mai multi vecini se adună intr-o casa. Pe masa se aseaza un vas cu apa in care cei care vor să-si afle viitorul arunca cate un obiect mic (ban, pieptene, nasture, inel, cheie, cercel, cutit), fiecare avand simbolul sau. 
Peste tot in tara, flacăii si copiii merg cu Plugusorul sau cu capra, cu ursul etc. 
Plugusorul este un stravechi obicei agrar. In trecut, se folosea un plug adevărat, impodobit cu crengi de brad si panglici, tras de doi sau patru boi. Mai întai, in curtea in care se ura, se trăgea o brazda, asa cum spune una dintre cele mai vechi uraturi, cea cu badia Traian. 
Se impart daruri - colaci, nuci, mere, pere, bani etc. La noi, în Moldova, este frecvent intalnit jocul caprei si al ursului, ca si demonstratii cu fel de fel de personaje travestite, cu măști. Jocul caprei intruchipeaza simboluri ale fertilității, iar jocul ursului este simbolul morții si al reinvierii naturii. Celelalte personaje au rolul de a crea o atmosfera de buna dispozitie.

Noaptea de Anul Nou. 31decembrie / 1 ianuarie
Incepând din seara de Anul Nou și până a doua zi, nu se stinge lumina în casă. Cine doarme, va fi somnoros tot anul; cine plânge, va plânge tot anul.

Noptile de Sanziene

Du-te soare, vino luna,
Sânzienele îmbuna,
Sa le creasca floarea floare,
Galbena, mirositoare,
Fetele sa o adune,
Sa o prinda în cunune.

Vara, in sfarsit! Ce bucurie!
Iunie, Ciresarul, promitator de arome si fructe dulci, ne imbie la un mult asteptat ragaz - nu meditativ, ci zglobiu, de inceput de vacanta.
Chiar si Timpul isi ofera o clipa solemna de detasare: e solstitiu si se deschid cerurile!
Totodata, iunie reprezinta si o trecere, de la un anotimp la altul. E ... verde, dar nu acel verde suav de primavara si nici verdele palid al naturii pe deplin mature, dogorite de un soare prea arzator, de miez de vara. Totul e inca proaspat, desi incep sa dea in parg primele fructe. 
Iar florile de Sanziene, cu miros dulceag de miere,
se aduna in cununi si isi scutura polenul pe pleoapele si umerii fecioarelor ce le poarta, dormind inca sub aripa ispitelor viitoare.  
Parfum de sanziene, de sulfine, de flori de iunie, galbene, solare ... “ De roze e beata gradina, (...) E beat si cerescul azur”, murmura Macendonski, Cavalerul impatimit al rozelor ce, in cele din urma, mor...
Daca zilele de vara timpurie ne incanta cu parfum si soare, noptile de iunie au atractia magica a supranaturalului. Natura intreaga participa la marea sarbatoare a deschiderii cerurilor. Si nu lipsesc, desigur, Ele - ielele, sanzienele, zanele vesele, cu aripi de libelule sau de fluturi, sau fara, dar care oricum plutesc si se rotesc in aer, pentru a da buruienilor de leac puteri tamaduitoare nemaivazute. Este noaptea in care vrajile se fac mai lesne, gandurile sunt mai vii, sentimentele mai intense, dorintele, mai coplesitoare.  
Daca intri in gratia acestor zane nocturne, vei avea parte numai de fericire - ogorul va rodi, familia va fi ferita de orice rau, gospodaria va prospera si fiecare suflet ratacit isi va gasi perechea. In toate acestea, romanii au crezut, cu sfintenie, de mii de ani, au respectat si au cinstit Sanzienele.
Cat de vechi sunt aceste mituri?
Denumirea de Sânziana, cea mai veche, este de origine latina, de la cultul zeitei Diana, candva foarte raspandit in Dacia. Iar numele de Dragaica este de origine slava si inseamna frumoasa, draga. Cuvintele latinesti zana si sanziana arata vechimea practicilor ritualice, anterioare migratiei slavilor.
“Militarii romani din Dacia aveau o veneratie aparte pentru Diana si nimfele ei; o dovedesc numeroasele inscriptii (Diana regina, vera et bona, mellifica) si credinta in aerienele zane - dianae.” (I. P. Culianu)De la preotesele romane ne-au ramas sarbatorile agrare, de solstitiu, si credintele legate de plantele numite sanziene, cu care îsi împodobeau templele sau le foloseau în ritualurile pentru dragoste. Caci aduceau prosperitate in camp, in casa sau omului ce le purta; exact aceelasi credinte le-am preluat si noi. Biserica crestina le-a combatut, fiind pagâne, dar apoi le-a acceptat (oamenii nu renuntau nici la sarbatoare, nici la magiile care o insoteau) si le-a mutat in ziua de 24, pentru a o asocia Sfântului Ioan Botezatorul.
(din revista VIATA, iunie 2006)

Unde sunt sarbatorile de altadata? Ciudate obiceiuri de februarie

Saptamana nebunilor
Barbati chefuind o zi intreaga, ascunsi de ochii vigilenti ai consoartelor, in culturile cu vita de vie; fete umbland noaptea pe uliti, purtand pe cap coarne de cerb si sunand amenintator din clopote; focuri aprinse in noapte si artificii; carnavaluri cu masti hazoase si multa veselie; mese pline cu bucate, din care nu lipseau fripturile la protap, placintele si halvita; intalniri mai mult sau mai putin inocente ale indragostitilor... Petreceri si iar petreceri...
Asa treceau romanii nostri prin ... luna februarie, cea capricioasa si deseori friguroasa, cand englezul era cuprins de spleen pana-n rarunchi, rusul ofta gales langa samovar, iar francezul murmura, tremurand, versurile lui Baudelaire : “Februarie, de-a pururi ciudos pe-ntreaga fire,/ Din urna plina toarna un frig intunecos/ Localnicilor firavi din negre cimitire/ Si moartea rece peste foburgul neguros.”
Brrrr.... Nu-i asa ca romanii erau mai inspirati? Daca totul in jur e gri, de ce sa nu-si faca ei, atat cat pot, viata mai colorata?
Chiar si fistichiu, numai colorata sa fie. Caci toata suflarea romaneasca trebuia sa profite din plin de Saptamana nebunilor. In lumea satelor si a mahalalelor, februarie insemna o luna vesela, plina de evenimente si ritualuri mitice.
Ca o trezire la viata, simtind, parca, apropiata adiere a primaverii. Batranii simteau ca intineresc, tinerii simteau ca ... innebunesc. Era firesc, caci se apropia primavara mult asteptata, culminand cu Dragobetele, sarbatorit pe 24 sau 28 februarie, dar si in martie, cand este Dragobetele Cap de Primavara.

Sarbatorile de februarie, inventate parca pentru a mai incalzi si colora viata anosta din timpul iernii, au radacini in cele dacice si romane. Pentru Dragobete, cunoscuta celebrare a dragostei, modelul a fost mostenit din vremuri stravechi. Zurbagiul Dragobete era, initial, asemanator cu faunii si alte zeitati grecesti sau romane, cu picioare si coarne de tap, care dantuiau prin paduri si ieseau in calea femeilor. Ulterior, crestinismul a impus mai multa pudoare, iar Dragobetele a devenit un simbol al dragostei curate. O sarbatoare placuta pentru tineri, care ieseau in mijlocul naturii, culegeau ghiocei si aveau voie sa se sarute in vazul lumii. Era, de fapt, un fel de logodna. Iar dupa ce se potolea iuresul acestor sarbatori pitoresti, oamenii se linisteau si treceau la lucruri mai serioase. Doar februarie inseamna si inceputul unui nou an agricol; insasi denumirea populara de faurar venind tocmai de la faur, mesterul care pregateste uneltele necesare pentru munca campului. Asa ca, dupa distractie, vine si munca. 

                          

Oricum, timpul nu curgea, ca acum, anost si cenusiu, prin vietile acelor oameni. Si nu pot sa nu ma intreb: Ce nevoie mai avem de sarbatoarea, importata recent, a Sfantului Valentin?          Diana BOGHIAN

Calendar popular - Faurar (Februarie)

Zile “pazite”
1 februarie - Sfantul Trif
Acesta fereste viile si livezile de daunatori. Nu se lucreaza, dar se stropesc cu aghiazma viile, livezile si gradinile.
Arezanul sau Gurbanul Viilor
In aceasta zi, barbatii merg in zonele cultivate cu vita de vie, ca sa dezgroape sticle cu vin ingropate din toamna. Apoi aprind focuri si petrec, cu mancare si bautura. Uneori se sacrifica un animal - oaie, porc, berbec.

2 februarie, Martinii de iarna
Instituie interdictia de a munci, pentru ca oamenii sa fie feriti de lupi, impreuna cu intreaga lor gospodarie. Pomii fructiferi se stropesc cu apa sfintita, pentru a nu fi atacati de daunatori.

10 februarie - Sfantul Haralambie
Se sarbatoreite cu respect, caci acest sfant tine legate moartea, ciuma si holera. Se fac pomeniri pentru oamenii care au murit de moarte rea. Se duce la biserica, pentru sfintire, sare amestecata cu faina de porumb sau tarate, care se va da vitelor, pentru a le proteja de boli.

11 februarie - Sfantul Vlasie
Este protectorul femeilor gravide.

11 - 18 februarie Saptamana Nebunilor
Marcheaza inceputul unui nou an agrar, de aceea anul vechi e pe moarte; mosii (duhurile mortilor) trebuie imblanziti, cu pomeni. Sunt multe obiceiuri legate de aceasta perioada. E vreme de petreceri, ca la sfarsit de lume, cand se permit excese la mancare si bautura si tot felul de nebunii. Distractia se poate transforma intr-un adevarat carnaval, caci oamenii se mascau, ca la nunta, deghizandu-se in alai de nunta, cu mire, mireasa, nasi.

17 februarie - Sfantul Toader
Se fac colive si se duc la biserica. Fetele se spala pe cap, cu levantica si iedera, ca sa le creasca parul frumos. Inca de cu noua seri inainte, nu se mai toarce, caci e pericol de dureri de maini si de ochi. Nu se merge in padure, nu se face treaba, caci animalele salbatice ataca gospodaria.

Lasatul secului
Seara se mananca, intre altele, si un ou fiert; se fac iertaciuni, catre rude, vecini, prieteni. Din masa de seara se lasa mancare, peste noapte, pe masa, pentru morti. Celelalte oale se pun cu gura-n jos, pentru a alunga paguba. Lumea petrece; se face alvita, placinte, se aprind focuri.

24 februarie - Dragobetele
Se culeg primii ghiocei, se scoate din pamant radacina de spanz. Este o zi in care se lucreaza doar in casa: se face curatenie si asa va veni binele in gospodarie. Nu se tese, nu se coase. Tinerii indragostiti cauta sa se intalneasca, pentru a ramane impreuna cel putin tot anul. Se da de pomana malai, ca sa nu vina lacustele.

Dragobete, fiul babei Dochia
Numit si Navalnicul (conform legendelor, acest fecior frumos care zapaceste fetele a fost transformat, de catre Maica Domnului, în floarea numita navalnic), era sarbatorit în zilele de 24 - 28 februarie, ca o continuitate a ritualurilor stravechi, atestate la tracii din nordul si din sudul DunariiDenumirea de “Dragobete” nu este, asa cum sustin unii, de origine slava, ci provine din limba dacilor: trago - tap, iar pede - picioare, desemnand un fel de faun (o divinitate primitiva, instinctuala, la romani). Aceste cuvinte au devenit drago si bete, iar peste timp, Dragobetele a devenit un simbol al dragostei curate.

Întâia si a doua aflare a Capului Înaintemergatorului si Botezatorului Ioan (24 februarie)
Capul Sfantului Ioan Botezatorul a fost mai intai aflat in casa lui Irod, de catre doi monahi care mergeau la Ierusalim pentru a se inchina la mormantul lui Iisus Hristos. De aici, Capul a ajuns la un olar care avea mare grija de capul Sfantului, caci observase ca il fereste de rele si si aduce mult noroc. La moartea sa, olarul a lasat Capul surorii sale, cu sfatul de a nu-l misca, a nu-l descoperi sau arata nimanui. Dupa ce femeia a murit, Capul Sfantului a trecut de la un om la altul, ajungand la monahul Eustatiu, care era arian. Monahul credea in sfintenia Capului, care tamaduia pe cei suferinzi, dar calugarul spunea ca aceste minuni se datorau religiei lui, tinand ascuns Capul. Astfel, Capul a ramas in pestera acestui calugar pana ce arhimandritul Marcel l-a gasit a doua oara (pe vremea imparatului Valentin cel Tanar si a episcopului Uraniu). Capul era asezat intr-o oala de lut si fost dus in biserica de catre Uraniu, facand minuni si lecuind bolnavii.

Semne prevestitoare
Daca in ziua de 2 februarie va fi luna plina (dar in acest an, nu este), inseamna ca vom avea un an agricol imbelsugat.