Florile de sofran pot trata depresiile uşoare si moderate

Florile de  şofran pot trata depresiile usoare si cele medii. Studiul efectuat la Universitatea de Stiinte medicale din din Teheran a comparat eficacitatea acestei plante medicinale cu Imipramine.Imipramine este un antidepresiv standard este tot in lume.Pacientii au fost impartiti in doua grupuri. Cei din primul grup au primit cate o capsulă de sofran iar cei din al doilea ao primit cate o capsulă de imipramina, timp de 6 săptămâni. Imipramina este un medicament dezvoltat la sfârşitul anilor '50, un drog foarte puternic, cu unele efectesecundare asupra psihicului uman.
Cercetarea a dovedit că floarea de şofran este la fel de eficace ca şi imipramina în tratarea depresiei uşoare până la moderată, dar fără niciun efect secundar. 

Cititorii intreaba : Termenul de presiune de perfuzie cerebrala

Diferenţa dinte Presiunea intracraniană (ICP) (care  are valori normale medii cuprinse între 2- 12 mm Hg, cu maxime pînă la 15 – 20 mm Hg , corespunzînd valorilor de 80-150 mm H2O ) şi presiunea arterială medie (PMS) este presiunea de perfuzie cerebrală (CPP).
Resuscitarea cerebrală presupune menţinerea unei presiuni de perfuzie cerbrală adecvată (60-70mmHg).

De retinut:

Presiunea de perfuzie cerebrala = presiunea arteriala - presiunea intracraniana.
Perfuzia cerebrala depinde de presiunea arteriala sistolica, deoarece valoarea maxima a fluxului este in sistola.
Presiunea de perfuzie a miocardului = presiunea arteriala - presiunea miocardica:
Perfuzia coronariana depinde de presiunea arteriala diastolica.
Scaderea debitului cardiac duce la scaderea presiunii arteriale si la prabusirea functiei circulatorii si la suferinte cerebrale.

 Termenul de perfuzie cerebrala mai apare cu sensul de analiza medicala facuta prin aparate de medicina nucleara - cum este Scintigtaf SPECT/ DIACAM Siemens sau Scintigraf SPECT-CT Symbia T2/ Siemens

Floarea-soarelui (Helianthus annuus) este si planta medicinala

Originara din America de Nord, floarea-soarelui a fost plantata, in Europa, ca planta decorativa, ca si cartoful. Incasii o considerau imaginea Zeului Soare. De-abia in anul 1835, un taran rus a descoperit presa pentru ulei de floarea-soarelui si s-a inceput cultivarea plantei pe suprafete tot mai mari. Frumusetea acestei flori a inaripat imaginatia oamenilor, nascand multe legende. Pictori celebri au imortalizat-o, ajungand celebra pictura lui V. Van Gogh. Mai putin se stie ca floarea-soarelui are si proprietati curative. 
Recoltare: Radacina se recolteaza toamna timpuriu, cand planta inca nu s-a uscat. Tulpina si frunzele se folosesc numai verzi. Doar petalele florii se pun la uscat sau se fac tinctura. 

Indicatii terapeutice:

Radacina este laxativa, calmanta gastric.
Tulpina si frunzele verzi au puternice efecte febrifuge.
Frunzele verzi au si o actiune expectoranta si decongestiv pulmonara. 
Petalele se utilizeaza in retetele casnice de sapun, ca adaos in apa de baie. Se pot transforma in pulbere.
Petalele uscate se folosesc si la ceaiuri, in amestec cu alte plante medicinale. Planta nu este inclusa in lista plantelor medicinale de la noi, dar se foloseste traditional, iar in alte tari, este destul de des utilizata.
Ceaiul cu petale de floarea soarelui este calmant, confera imunitate sporita, are actiune antitumorala. Triterpen glicosidele din petale ii confera proprietati antiinflamatorii. Heliantoside de mai multe tipuri (triterpeni glicosizi) a fost extrase din petale si s-a dovedit, in experimente realizate pe soareci, ca sunt antiinflamatoare.
Semintele intregi, proaspete, sunt un remediu popular pentru combaterea bolilor de rinichi, de bila si circulatorii.
Apoi, mai este uleiul, bogat in acid linoleic acid, un acid gras esential ce reduce colesterolul, presiunea sangelui si previne bolile cardiace. Astfel de calitati are uleiul proaspat, extras la rece. Cel obisnuit este supus unei temperaturi foarte mari, in timpul prelucrarii, si i se adauga anumite substante chimice, pentru a nu rancezi. 
Oameni de stiinta de la Universitatea din Bonn au descoperit, recent, ca floarea-soarelui poate fi utila impotriva SIDA. Cercetand acele exemplare de plante care rezista atacului ciupercilor, s-a descoperit o substanta activa, acid dicaffeoyl chinic (DCQA), caree blocheaza enzima virusului HIV si, astfel, acesta nu se mai inmulteste.
Studii clinice i-au confirmat eficienta in tratarea SIDA, putand sa diminueze si inmultirea altor virusi. Floarea-soarelui, anghinarea si cicoarea sunt furnizori naturali de acid dicaffeoyl chinic.

Doamna Elena Nita Ibrian a plecat dintre noi

" Mie nu mi-e frica de moarte, pentru ca ma simt implinita cu tot ceea ce am facut. Sicriul cumparat acum saizeci de ani e inca in pod. Ma asteapta. Stiu ca nu acela este sfarsitul. Stiu ca viata asta nu se rupe odata cu moartea. Ceva trece si dincolo. Si cred ca daca voi ajunge acolo, tot cu plantele am sa ma ocup, ca si pe acolo trebuie sa fie flori si ierburi." - spunea anul trecut cunoscuta autoare de carti dedicate sanatatii, intr-un interviu acordat revistei "Formula AS". Elena Nitã Ibrian, pornid de la propria sa experienta, a ajuns sa fie cea mai apreciatã promotoare a alimentatiei fara foc, a hranei vii. Retetele ei de vindecare sunt cuprinse în peste 50 de cãrti, prin care mii de oameni si-au gãsit tãmãduirea.
 O vindecare miraculoasa; De unde a pornit pasiunea pentru plante
În anii 1945-1946, Elena Nitã Ibrian s-a îmbolnãvit de cancer la gât si plamani si s-a vindecat cu sucuri de legume si fructe. De la un roman care locuia in Canada, prieten cu sotul ei, a aflat ca acolo se tratau bolile cu sucuri de fructe si de legume. La noi nu se stia, pe vremea aceea, de o astfel de terapie. I s-a dat suc de morcovi cu pipeta, caci nu putea inghiti, apoi cu lingurita; dupa o luna si jumatate - timp in care a consumat numai suc de morcov combinat cu alte sucuri de legume si fructe - a reusit sa coboare singura din pat. Dupa ce s-a facut bine, a continuat sa studieze plantele, sa creeze peste zece mii de retete de hranã vie.
Si astfel a trait 89 de ani foarte bogati si activi, in care a ajutat foarte multa lume aflata in suferinta.

Sfaturi pentru sanatatea noastra:

- sa includem in alimentatie cat mai multe alimente vii si curate;
- sa evitam ce este fals in alimentatie, sa preferam piata si nu marile magazine.
Meniul pe o zi:
" Pun in fata mea cinci, sase borcane mai mari cu capac, si in fiecare torn, pana la jumatate, zeama de varza acra, moare. Intr-un borcan, peste moare, pun morcov ras, in altul pastarnac, in altul ceapa, si tot asa in fiecare borcan, rad cate o leguma cumparata de la tarani: varza, patrunjel, dovlecel, ardei, praz. Acopar umplutura borcanelor cu frunze de vita, care-i la fel de buna pentru sanatate, pun capacele si las legumele sa se mureze. Cand vreau sa mananc ciorba, combin zeama si legume din fiecare borcan, mai adaug un pic de ulei stors la rece, putina smantana, un pic de suc de rosii, praf din seminte de ardei si gogosari, si asta-i mancarea mea. Naturala, cruda, plina de enzime, vitamine si minerale. (...) In ghivece am pus urzici. Tot la doua saptamani le tund si asa am urzicute crude mereu ... imi prepar faina din seminte de ardei sau gogosari, pasta de catina sau de macese, germenii de grau, siropurile, tincturile, maceratele, dar retetele le-am publicat toate in carti, pentru ca si altii sa invete sa le faca. Incep ziua cu fructe de-ale noastre, mere, pere, nu portocale sau altele aduse de departe. Apoi supa de care v-am spus. Si seara, branza de vaci, salate de legume. Folosesc lingura de lemn, pentru ca metalul este daunator, si-mi prepar hrana cu dichis si atentie, ca si cum ar fi pregatita pentru cine stie ce oaspete de vaza." (Formula AS)

Carti publicate:
Hrana vie vindeca diabetul
Hrana vie si leacuri naturale pentru o sanatate deplina
Bucãtãria fãrã foc - 238 de reþete de hranã vie
Vindecarea bolilor prin tratamente naturale - 900 de retete si remedii naturale
Tinereþe fãrã bãtrâneþe cu hranã naturalã
Frumusete si sãnãtate prin hranã vie
Tratamente naturale cu argilã, urinã si hranã vie
Hranã vie si leacuri naturale pentru o sãnãtate deplinã
Fructele din flora spontanã în hrana vie
Hrana vie în prevenirea si vindecarea cancerului
Pentru sãnãtatea dumneavoastrã

Ii multumim doamnei Ibrian pentru tot ce a facut pentru noi, pentru cartile valoroase pe care le ni le-a lasat si pentru colaborarea cu revista noastra, "VIATA", pentru care a avut numai vorbe bune si articole interesante. Nu o vom uita si o pretuim in continuare.

Calea cerului din Kogaionon

Dupa cum se stie, în operele scriitorilor antici greci si latini, informatiile despre daco-geti sunt rare si fragmentare, iar ei însisi n-au lasat, cel putin din cât se cunoaste pâna acum, nimic scris despre civilizatia lor. In aceste conditii, este dificila reconstituirea universului lor spiritual, multe dintre aspectele acestuia ramânând în domeniul ipoteticului. Cu toate acestea, datorita originalitatii conceptiilor lor morale si religioase, conceptii care au stârnit intersul filozofilor, istoricilor, geografilor, medicilor si poetilor antici, informatiile referitoare la acestea sunt cele mai numeroase si se explica de ce, dupa cum afirma V. Pârvan (1926), " antichitatea recunostea unanim adânca religiozitate a getilor."

In acest context, una dintre cele mai valoroase informatii privind religia daco-getilor o gasim la Strabon (Geographia,VII,3,5), care, dupa ce mentiona ca Zamolxis, la început mare preot si apoi zeu suprem, traia într-o pestera inaccesibila altora ssi ca, anual, venea la el regele, pentru sfat de taina, referindu-se la muntele pe care acesta traia, consemna: "pâna si muntele (cu pestera) a fost socotit sfânt si asa îl si numesc. Numele lui este COGAIONON, la fel ca al râului care curge pe lânga el."
Plasarea zeilor celesti pe vârful muntilor era un fapt obisnuit si la traci, fra]ii dacilor, dar si la greci, romani si celti, popoare înrudite cu dacii, pentru care muntii erau salasuri ale zeilor, asa cum a fost Olimpul salasul zeilor greci si, mai înainte de acesta, Olimpul "divinilor pelasgi".
Dupa R.Vulcanescu (1985), dacii se urcau pe culmile muntilor pentru a se ruga, pentru a fi mai aproape de cer, în care credeau ca salasuiesc zeii lor, iar incintele sacre de pe crestele muntilor au fost locuri de contact cu divinitatea, asa cum era hieropola de la Gradistea Muncelului.
Credinta într-un zeu celest si apropierea de acesta, prin urcarea rituala a muntilor, a determinat plasarea principalelor hieropole ale dacilor la vârful muntelui, asa cum este cazul Gradi[tei Muncelului, cu renumita Sarmizegetusa, centrul sacru al dacilor, unde au functionat mai multe temple construite din piatra dura de andezit, care a înfruntat, neclintita, peste doua milenii.
Judecând dupa dimensiunile blocurilor de andezit ce alcatuiesc hieropola, perfectiunea cu care au fost lucrate si mai ales dupa distanta si diferenta de nivel fata de locul de unde au fost aduse, realizam importanta sentimentului religios la daci, pentru care nimic nu era prea greu sau imposibil, când era vorba despre religia lor.

Unde se afla Kogaiononul?
Mentionata pentru prima data de Strabon, existenta Kogaiononului ca munte sacru este confirmata si din alte surse antice. Astfel, de la N. Densusianu (1913) aflam ca poetul roman Papinius Statius plasa Muntele Sfânt al dacilor în apropiere de Tapae, din moment ce armatele împaratului Domitian ar fi "alungat dacii de pe crestetul lui". Se stie ca, desi invingatori în luptele din anul 88, de la Tapae, romanii au facut o pace avantajoasa cu dacii. Cât priveste ocuparea ariei sacre de catre romani, avem serioase îndoieli, având în vedere atât stilul exagerat de laudativ al poetului la adresa împaratului, cât si totala tacere a altor izvoare privind acest eveniment, care nu putea ramâne fara rasunet în lumea antica...
Tot din "Dacia preistorica" aflam ca Martial se referea si el la "Muntele cel faimos din ]ara hyperboreilor, unde zeii se legasera, cu juramânt lânga altarul cel mare, sa lupte uniti contra titanilor si unde vechii giganti asaltasera pe zeii olimpici."
Revenind la mentiunea lui Strabon, trebuie sa recunoastem ca elementele de identificare ale muntelui sfânt sunt putine: un râu cu acelasi nume care "curgea pe lânga" munte si existenta unor pe[teri, cât de cât locuibile. Insuficienta reperelor, dar si analiza lor, uneori, superficiala au determinat formularea mai multor ipoteze referitoare la identificarea muntelui sfânt al dacilor cu diferite masive din lantul carpatic. Tinând seama de numarul celor care si-au exprimat opinia în legatura cu amplasarea muntelui sfânt al daco-getilor, se selecteaza trei masive muntoase: Ceahlaul, Gradistea Muncelului si Bucegii.
Primul care a afirmat posibilitatea ca un munte al Moldovei sa fi fost similar Olimpului grecilor a fost domnitorul Dimitrie Cantemir si se referea la Muntele Ceahlau. De asemenea, în anul 1813, Fabre d'Olivet (dupa E.Papu) îl considera pe Orfeu "un pastor, preot si profet" ce locuia în muntii ce "despart Moldova de Transilvania" si ca "Pe versantul moldovenesc al Carpatilor s-a format mai târziu traditia cunoscuta de greci a muntelui Kogaion, adica Ceahlaul." Tot pentru Ceahlau au optat: V. Pârvan (1926), V. Lovinescu (1994) si N. si E. Ticleanu (1999). Dintre cei pentru care muntele sfânt al dacilor ar fi fost în Masivul Bucegi amintim pe N. Densusianu (1913) s pe I. Bucurescu (1997); acesta din urma, pe baza descifrarii unei inscriptii de la Romula, considera ca Sfinxul din Bucegi se afla pe locul unde a fost ucis Orfeu (Koga-I-Ion si Capul Magnificului). Pornind de la existenta hieropolei de la Sarmisegetusa, mai multi autori (H. Daicoviciu, 1972; M. Petrescu-Dâmbovita; P.Tatomirescu, 1997 si altii) si-au exprimat opinia ca Gradistea Muncelului ar fi fost Kogaionon-ul. R.Vulcanescu (1985) aminteste ca dintre "muntii mirifici" ai Daciei, doar trei au avut hieropole: Gradistea Muncelului, Ceahlaul si Muntele Gaina si, prin aceasta, ar putea corespunde Kogaionon-ului. In afara acestora, exista si alte propuneri: Muntele Godeanu (I.Conea, 1937); Vârful Curcubeta din Mun]ii Bihorului (I. Bogdan, 1976); Muntele Gugu din Masivul Godeanu (Berinde si Lugojanu,1984); Vârful lui Patru si chiar Retezatul (I.Vulpe, 1996) si lista nu se opreste aici.
Dacane referim la cel de al doilea indiciu dat de Strabon, si anume prezenta pesterilor, atunci doar Ceahlaul, Bucegii si Gradistea Muncelului întrunesc conditii geologice favorabile formarii acestora; în ceilalti munti citati, alcatuiti exclusiv din sisturi cristaline, pesterile fie ca lipsesc, fie ca sunt mici si accidentale. !n ceea ce ne priveste, pe baza unui numar de rationamente, argumente si descoperiri proprii, toate analizate în cele ce urmeaza, am considerat si încercam sa demonstram ca masivul Ceahlaul are cele mai multe sanse sa corespunda anticului Kogaionon.

Ziua de 6 august (Schimbarea la fata) este preferata de ”piramida”, care se lasa vazuta, in splendoarea sa, de pe varful Toaca, la rasaritul soarelui.

Ghedeonul disimuleaza Kogaiononul
Primul si cel mai important argument pleaca de la însasi numele Cogaionon. Astfel, într-o lucrare anterioara am aratat ca pe platoul superior al Ceahlaului, în partea sa centrala, exista vârful Bâtca Ghedeonului, ori la câteva sute de metri spre est, de sub Piatra Lata din Ghedeon, izvoraste pâraul Ghedeonului, care mai la vale devine Izvorul Muntelui. Ultimul toponim, unicat în Carpati, poate fi citit si ca Izvorul Ghedeonului, tinând seama ca muntele de sub care izvoraste este chiar Bâtca Ghedeonului. Dupa opinia noastra, toate aceste denumiri disimuleaza vechiul nume Kogaionon. In sprijinul acestei ipoteze aducem, în primul rând, legenda lui Ghedeon din Biblie (Judecatorii, 6, 25), conform careia Iahve s-a aratat în vis lui Ghedeon si i-a poruncit sa distruga altarul lui Baal si sa puna în loc altarul sau, cerere îndeplinita întocmai. Apoi, daca ne referim la aspectul Pietrei Late din Ghedeon, nici ca se poate imagina un altar mai frumos, mai ales ca spre apus dispune de un amfiteatru natural constituit de însasi versantul estic al Bâtcii Ghedeonului. În ononimul Bâtca Ghedeonului, remarcam mai întîi originea dacica a cuvântului " bâtca", apoi faptul caa daca numele acesteia ar fi venit, asa cum se afirma, de la numele unui calugar, atunci, conform traditiei din Ceahlau, ar fi trebuit, mai degraba, sa se numeasca " Bâtca lui Ghedeon" si nu Bâtca Ghedeonului, adica tot asa cum sunt alte denumiri - Pestera lui Vucol, Claia lui Miron, Pestera lui Gherman, Pârâul lui Silvestru si multe altele. De asemenea, denumirea Piatra Latadin Ghedeon, care numai de numele unui calugar nu pare a fi legata, si tot a[a toponimul Fundul Ghedeonului, semnificând aria din care izvoraste pârâul cu acelasi nume. Consideram ca o astfel de disimulare a fost facuta cu intentia vadita de a transmite posteritatii ca ktistaii (sacerdoti isihasti) religiei lui Zamolxis au trecut la noua religie crestina si, în deplina cuno[tin]a de cauza, ne-au transmis numele stravechi al muntelui, disimulându-l prin cea mai potrivita legenda biblica. Coexistenta unor elemente ale religiei stravechi, alaturi de elementele ortodoxismului, au fost remarcate înca din secolul al XVII-lea de Dimitrie Cantemir, în "Descrierea Moldovei", în unele locuri ele persistând pâna astazi. In ceea ce priveste prezenta pesterilor, dupa I. Giurgiu (inf.verbala), în Ceahlau se gasesc câteva pesteri, care, a[a cum o demonstreaza si toponimia (vezi exemplele de mai sus ), au servit la adapostirea unor calugari si poate chiar ca lacasuri de cult. In acelasi context, toponimia Ceahlaului este un amestec interesant de denumiri dacice (Bâtca, Brâna,Curmatura, Dochia, Durau, Detunata, Stanile, Lespezi, Piatra, Poiana, etc.) cu denumiri crestine (Toaca, Panaghia, Schitul lui ..., La Scaune, Sahastru etc.). Aceste consideratii toponimice se pot constitui într-un argument de sine statator, întrucât nicaieri pe întinsul Carpatilor, vechile denumiri dacice nu se împletesc atât de bine si de frecvent cu cele crestine.

De la Hierasos la Siret
Alt argument legat de hidronimie se refera la vechea denumire a Siretului, cunoscut în "Geographia" lui Ptolemeu cu numele de Hierasus (adica Sfântul, în limba greaca).
O astfel de denumire, unica în antichitate, presupunea o hierofanie de notorietate în bazinul sau hidrografic ori, dupa opinia noastra, Ceahlaul putea fi aceasta. In acest sens, având în vedere stratificarea hidronimelor si sacralitatea râului Kogaion (Ghedeon), afluent drept al Bistritei, la rândul sau afluent drept al vechiului Hierasos, nu excludem posibilitatea ca numele primului sa se fi extins si asupra celui de al doilea.

Doua miracole: Calea Sacra si Umbra Piramida
Un alt argument si poate cel mai important, dar de data aceasta tinând într-o oarecare masura de miracol, consta în faptul ca în prima decada a lunii august, la rasaritul Soarelui, umbra vârfului piramidal Toaca, combinata cu umbra vârfului Piatra Ciobanului, formeaza, timp de peste 80 de minute, o holograma naturala gigantica, incredibila si terifianta, cu aspect de piramida perfecta, motiv pentru care am denumit-o Umbra Piramida.
Prin unicitate si maretie, Umbra Piramida a constituit, fara îndoiala, din cele mai vechi timpuri, o autentica hierofanie si, dupa opinia noastra, constituie principalul motiv pentru desfasurarea, în timpul aparitiei sale, în prima decada a lunii august, a Sarbatorii Muntelui, o sarbatoare uraniana, cu o vechime posibila mai mare de 5000 de ani, peste care s-a suprapus o sarbatoare crestina.
Un alt fenomen optic cu care debuteaza formarea hologramei naturale a Umbrei Piramida, desi de mai scurta durata, este probabil chiar mai important decât acesta si consta în aparitia, spre vest, pentru câteva minute, a mirificei Cai a Cerului.
Datorita jocului de lumini si umbre din primele minute ale rasaritului, umbra vârfului se proiecteaza pe cer, pierzându-se în adâncimile acestuia, astfel încât pare ca între cer si pamânt s-a deschis un imens si nesfârsit drum întunecat, marginit în stânga de un parapet luminos.
Ori, este sigur ca aceasta sublima cale celesta a fost observata de oamenii muntelui, în special de sacerdoti, din cele mai vechi timpuri.
Interesant este faptul ca, spre est de Ceahlau, pornea asa numita Calea Sacra (v. N. Miulescu, 1978), care ajungea la Cheile Bâcului, în sud-estul orasului Chisinau, de unde continua spre est si era marcata printr-o linie de megaliti amintita si de D. Cantemir în "Descrierea Moldovei", linie ce corespunde cu Exampeos-ul mentionat de Herodot.
Calea Cerului este un fenomen optic de-a dreptul fascinant si absolut unic.
Asa cum am vazut-o, ca un drum întunecat marginit de un parapet luminos, drum al carui vârf se pierdea în infinite inaltimi celeste, Calea Cerului corespunde întru totul "piramidei" mult prea ascutite de pe stema Daciei, publicata în anul 1791 de Ritter Vitezovic si considerata de M. Dogaru ca una dintre stemele Moldovei.
Dupa opinia noastra, prin unicitatea si maretia lor, cele doua fenomene succesive, Calea Cerului si Umbra Piramida au constituit hierofanii de prim ordin, din cele mai vechi timpuri, si pot justifica nu numai Sarbatoarea Muntelui si caracterul de Munte Sfânt al Ceahlaului, dar si Calea Sacra ce pornea de la poalele estice ale muntelui, precum si Exampeos-ul anticilor.

Varful Toaca,posibil arhetip al piramidelor egiptene
Desi tot morfologic, un alt argument se leaga de Vârful Toaca, care reprezinta o piramida cu baza patrata, forma de extrema raritate în natura, cu latura având lungimea dubla fata de piramida lui Keops si cu unghiul pantei vestice cu doar 1 grad diferenta, comparativ cu aceeasi piramida. Sa notam ca, prin alcatuirea vârfului Toaca dintr-un trunchi de piramida acoperit de o piramida tesita, acesta corespunde si cu "Piramida Rombica" din Egipt. Aceste stranii coinciden]e ne-au determinat sa consideram vârful Toaca un posibil arhetip al renumitelor piramide din Egipt, si aceasta cu atât mai mult cu cât, la numai 40 Km N-E de Ceahlau, la Târpesti Neamt, în depozitele culturii Cucuteni
(4 800-3 300 î.H), arheologii au descoperit, incizat în ceramica eneolitica, un motiv unic reprezentând proiectia în plan a unei piramide cu baza patrata si diagonalele si apotemele trasate cu mare precizie. Mentionam ca posibile legaturi cu Egiptul sunt su-gerate si de alte argumente. Astfel, N. Ghinoiu a remarcat ca "Paralelismele spirituale între Egiptul antic si Neoliticul din România sunt evidente." În acelasi context notam ca, despre Egipt, G.Rachet consemneaza "o discontinuitate între paleoliticul egiptean si neolitic" si ca "la nivelul eneoliticului se constata influente asiatice", de unde si preferinta pentru zeul RA.
Recent, J. Deruelle a emis ipoteza plecarii, din spatiul carpato-balcanic, în timpul neoliticului, a unor grupe de populatii de agricultori împreuna cu sacerdotii lor si instalarea acestora în zone similare câmpiii dunarene, cum sunt câmpiile Nilului, Tigrului si Eufratului. Tot a[a, W.Rayan si W. Pitman (1997) identifica si catastrofa geologica care a determinat prabusirea Bosforului, permitând invazia apelor Mediteranei peste cele ale Lacului Euxinic, cu potopul biblic, si sustin catoate popoarele existente la anul 5 200 î.H au migrat din jurul lacului în alte direc]ii si au generat, mai târziu, numeroase popoare sau grupe de popoare, printre care pe asa zisii indo-europeni, dar si pe sumerieni, semiti etc. In acest fel se poate explica si transferul modelului piramidei si a ziguratului din Kogaionon.

Ceahlaul, un gigantic zigurat
Un alt element care asigura unicitatea Ceahlaului printre muntii din jur, si prin aceasta posibila sa hierofanie, îl constituie morfologia muntelui: un zigurat gigantic, cu patru platforme si un vârf piramidal, Toaca, situat excentric. Prin cei 1 907 m ai sai, Ceahlaul se ridica maiestuos ca "un far" (I. Simionescu, 940) deasupra tuturor muntilor din jur, care nu depasesc 1 300 m, pe o raza de peste 60 de Km spre nord si peste 100 Km spre sud. De asemenea, prin numeroasele sale stânci cu aspecte zoomorfe sau antropomorfe, Ceahlaul a stimulat imaginatia locuitorilor de la poalele muntelui si a monahilor ce au vietuit pe coclaurile sale, creatorii unor legende, unele dainuind din vremuri imemorabile. Referindu-se la Ceahlau, I. Simionescu scria: "Pe tot întinsul tarii nu este alt munte mai cunoscut, mai cântat, mai din povesti, sfintit chiar de multimi. Horele din Ceahlau, la 8 august, sunt semnele închinarii catre muntele cu atâtea frumuseti în jurul lui încât putea fi socotit ca sfânt, iar Toaca si Panaghia, ca monolitele orientale înaintea carora se prosternau cei care se închinau Soarelui."
prof. Elena si Nicolae Ticleanu